Cărarea vieții trecea înainte
Și nu știu de ce șerpuia printre ani
Cărând după ea uriași bolovani
De patimi, mânie, tristeți și ispite.

Cărarea vieții trecea prin ruină.
Căzuseră ziduri, ruginiseră porți,
Zidarii de bine căzuseră morți,
Pe câmpuri aride creștea doar neghină.

Cărarea vieții căzuse-n dispreț
Nu era nimeni s-o ridice de jos.
Dar într-o zi apăru din lumină Hristos
Dându-i alt sens, ca un Rege drumeț.

Pe cărarea vieții a mers însuși El
În sine luând, ca Miel, neputinți
Și-a înfipt stindardul sfintei credinți
În Tatăl, în Duhul și-n unicul El.

Cărarea vieții a trecut pe la cruce.
I-am dat lui Isus poverile toate –
Spumegânde înfrângeri, munți de păcate
O mie de vieți de-aș avea tot acolo
m-aș duce.